,,VALUL GRECESC" - eveniment cultural la Uniunea Elenă din România








În ziua de 15 martie 2017 a avut loc a V-a ediție a evenimentului cultural ,,VALUL GRECESC”. Organizat de Uniunea Elenă din România, Filiala Elenă București, Liga Navală Română, Asociaţia “Sculptor Marinar Laurenţiu Macarie” și Truicart Events, evenimentul s-a desfășurat într-un cadru select, călduros și prietenos la sediul Uniunii Elene din București și a cuprins un vernisaj, o lansare de carte și un moment de muzică și dans tradițional grecesc.
Evenimentul a fost înnobilat de prezențele unor personalități precum domnul Dragoș Gabriel Zisopol (președintele și deputatul Uniunii Elene din România), domnul Amet Aledin (ministru secretar de stat la Departamentul pentru relații interetnice), președintele Ligii Navale Române, curatorul expoziției Dan Tudor Truică, de membrii comunitaților elene, italiene și turcești din România, de artiști plastici, iubitorii de artă, etc.
Sediul Uniunii Elena va găzdui până în data de 29 martie expoziția de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă, care reunește lucrări ale artiștilor plastici Elena Vera Ciobanu, Cecilia Găinaru, Anita Rădulescu, Raluca-Ioana Enăchescu, etc.
Lansarea cărții ,,Sophocles Rasty-Patzalis – farmacist și om de cultură – povestea familiei’’ a fost făcută de însăși autoare, Emilia Rasty-Patzalis, printr-o remarcabilă prezentare însoțită de o proiecție video.

În final, atmosfera evenimentul a fost înveselit de membrii ansamblului ,,Asteria’’, care au interpretat dansuri tradiționale grecești și care au antrenat în ritmul lor, o parte din publicul prezent la eveniment.

http://ideon3d.ro/valul-grecesc-editia-a-v-a/