În creația
oricărui artist a existat o perioadă de început, de căutări, de experimentări,
de formare a unui stil propriu.
Înscrierea
mea la Secția Decorațiuni Interioare din cadrul Școlii de Artă București
a avut ca scop inițial învățarea și deprindere tehnicii de țesere, după
recondiționarea unui gherghef ce aparținuse cândva bunicii. Însă cursul mi-a
oferit mult mai mult, iar pretențiile profesoarei au fost de la bun început la
standarde ridicate – lucrare de expoziție. Astfel am fost
,,forțată’’ de la bun început să devin ,,olimpică’’
Am pornit de la
0. Am învățat multe tehnici de lucru, dar recunosc ca nu pe toate le-am și
experimentat în lucrările mele, nu încă. După multă muncă, multe renunțări, pe
parcursul a doi ani și patru luni, timp în care am realizat 7 lucrări de mozaic
(dintre care un diptic și un cvadiptic), 3 picturi pe sticlă, 3 lucrări în
tehnici mixte și multe acuarele, am decis să le reunesc în prima expoziție
personală intitulată sugestiv ,,ANOTIMPURILE CREAȚIEI – căutări de început’’.
PRIMA EXPOZIȚIE
PERSONALĂ - ,,ANOTIMPURILE CREAȚIEI – căutări de început’’, reunește lucrări
realizate în multiple tehnici precum mozaic, acuarelă, traforarea lemnului,
vitraliu Tiffany, țesut, colaj textil, pictură și gravură pe sticlă, papier
mache, pictură ulei și culori de vitraliu, etc.
Tehnica mea
favorită, este cea a mozaicului, căruia îi imprim o decorativitate proprie;
folosesc intarsii de metal - cupru, pietre de diferite forme, materiale şi
dimensiuni, combinâd-o cu tehnica papier mache pentru a ieşi în relief şi a da
volum unor elemente din cadrul compoziţiei.
O altă tehnică de
care sunt atrasă este cea a traforării lemnului, tehnică aleasă în compoziția a
două lucrări.
Alte tehnici
precum vitralu Tiffany, colajul textil, țesutul, gravura și pictura pe sticlă
sunt tehnici încă rămase în fază de experimentare, combinate cîte două sau trei
în cadrul lucrărilor.
Acuarela este cea
mai nouă tehnică pe care o abordez, un remember al proiectelor și schițelor de
schiță din facultate. Este o alternativă ușoară și rapidă a tehnicii
mozaicului.
Tematicile
lucrărilor sunt inspirate din natură: păsări, copaci, flori, creaturi
suprarealiste, soarele, anotimpuri, adierea vântului, dar și din natura
interioră – cea a sufletului: dor, iubire. realizate din diverse materiale
precum ceramică, lemn, metal, sticlă, textile, lână, etc.
Acuarela este cea
mai nouă tehnică pe care o abordez, un remember al proiectelor și schițelor de
schiță din facultate. Este o alternativă ușoară și rapidă a tehnicii
mozaicului.
Anotimpurile aduc
naturii schimbare prin transformări treptate. La fel si artistul, prin fiecare
lucrare, prin fiecare creație a sa, devine mai bun, mai iscusit, se
perfecționează, se autodepașește, sau la fel ca și vremea, are perioade
creative mai spornice, dar si unele cu mai puțină inspirație.
Însă nimic nu
poși face fără voia lui dumnezeu și al ajutorului Său. De aceea, pentru mine
,,Creaţia reprezintă scânteia Divină prelucrată prin sufletul şi mintea
artistului’’ şi ,, o lucrare - o creaţie este "un eu" la momentul
respectiv, pentru că la creaţia anterioară am fost "altcineva", iar
la creatia urmatoare voi fi "altcineva".”.