HELP WITH ART - vernisaj în scop caritabil

În ziua de 14 martie 2017, a avut loc un eveniment caritabil inedit, intitulat sugestiv HELP WITH ART, în cadrul căruia pictura, muzica, arta culinară și arhitectura s-au întâlnit și s-au unit pentru un scop nobil și umanitar. 

Prin intermediul ,,Interact Atheneum București’’, o organizație non-guvernamentală pentru tineri cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, evenimentul a fost organizat de către cinci liceeni frumoși, inteligenți și cu inițiativă, elevi în clasa a X-a la Colegiul Național Sfântul Sava din București: Mara Ioana Voican, Ruxandra Bârsănaru, Ana-Maria Jercan, Filip Alexandru Crintea și Andrei Souca. Împreună cu artiștii plastici și iubitorii de artă, și-au propus să ajute copiii în nevoie de la Centrul Social Bilciurești, județul Dâmbovița, printr-un proiect al Asociației “Șansa Ta”.

Printre artiștii plastici care au răspuns invitației cu lucrările lor se numără Paul Mecet, George Costea, Florentina Bazgan, Laura R. Maria, Andreea Mihăilescu, Silvia Niculae, Daiana Gabriela, Mihai Potcoavă, Elena Florescu, Mihai Ionescu, Cîrstina de la Studina, Raluca-Ioana Enăchescu, Romenno. Emanoil Marinescu, etc.

Deschiderea evenimentului a fost onorată de doamna doctor Carmen Trufaș, iar atmosfera a fost întreținută de Livia Ioniță (pian) și Alina Iorga (vioară) cu  muzică clasică și de film   (Salut d’amour – Elgar,  Valsul nr. 2 de  Sostakovich, câteva piese din ,,Fantoma de la Operă’’, Once in a december – filmul Anastasia, etc.).

Preparatele culinare deosebite și rafinate au fost oferite cu sprijinul Farmaciilor 2NA, iar firma ArtMark a pus la dispoziție, la un preț promoțional, șevaletele pentru expunerea lucrărilor.

Gazda evenimentului a fost sediul central al UniCredit Bank din Bulevardul Expoziției nr. 8,  o clădire nouă,  cu arhitectură modernă, cu volumetrii îndrăznețe și spații dinamice, cu o imagine generală reprezentativă pentru prestigiul şi importanţa în societate a tipului de instituți pe care o găzduiește.

Atmosfera generală a evenimentului a fost una călduroasă și plină de prietenie, atmosferă caracteristică lumii artiștilor.

Fondurile strânse din taxa de intrare, precum și din vânzarea lucrărilor dăruite de către artiștii plastici, au ajuns la frumoasa sumă de 2550lei.

Să sperăm că vor reuși să aducă un plus de bucurie copiilor din Centrul Social Bilciurești, județul Dâmbovița.